Badmintonul la rang de pasiune  (street badminton)

În colonia Brătianu din localitatea Lonea, judetul Hunedoara, jocul de badminton a devenit foarte cunoscut spre sfarsitul anilor ’90 si inceputul anilor 2000, datorita unui grup de tineri adolescenti, care fiind foarte pasionati de acest joc, au inceput sa il practice si sa se perfectioneze, invatand destul de bine si regulamentul jocului si apoi formand in aceasta mica colonie, un grup de jucatori de badminton, formand mai tarziu un grup care juca frecvent acest joc.

Acest grup de jucatori, a primit un nume, mult mai tarziu fata de momentul cand s-a format si acesta este BCL PRAFU’.

Astfel, BCL PRAFU’ (Badminton Club Prafu’ Lonea) – este denumirea unui „club” de badminton, format de un grup de tineri pasionati de jocul de badminton, deci jucatori amatori, care nu sunt legitimati la vreun club oficial. Locul unde s-a constituit acest „club” este colonia Brătianu (45°26’35″N   23°24’46″E), situată în oraşul Petrila (Lonea mai exact), in judetul Hunedoara.

Orasul Petrila, la care se ajunge din DN 66, urmand Jiul de Est, este situat la 675 m altitudine, la confluenta Jiului de Est cu paraul Taia si cu Jietul. Orasul este situat intr-o lunca a Jiului de Est, fiind prima localitate pe acest rau.

Teritoriul administrativ al orasului Petrila este marginit la est de masivul Surianu, la nord de Varful lui Patru, la sud de masivul Parang, iar la vest de teritoriul municipiului Petrosani.
Orasul Petrila are patru sate componente: Tirici, Jiet, Rascoala si Cimpa, dintre acestea Cimpa si Jietul fiind foarte apropiate, doar semnele rutiere semnaland trecerea. Prin Valea Taia si Auselului se pot trece muntii in Valea Sebesului sau in a Valea Cibinului.
Accesul in orasul Petrila este asigurat in partea de vest de DN 66 Simeria – Petrosani carese intersecteaza cu DN 7A ce strabate orasul.

Circulatia rutiera majora in orasul Petrila se desfasoara pe str. Republicii, strada de categoria a-II-a, care strabate localitatea de la vest spre est, asigurand legatura cu localitatile Cimpa si Jiet si in continuare pe traseul DN 7 cu iesire spre judetul Valcea.


 Istoria BCL PRAFU’

Cum a început pasiunea pentru badminton, un joc puțin popular în România ?

Totul a inceput în jurul anilor 1990, când eu (Adochitei Adrian Daniel) la vârsta de 8 ani primisem de la părinții mei  primele rachete de badminton, erau rachete de badminton pentru copii, care se găseau în acele vremuri în librării. Este mult spus rachete de badminton, erau niște rachete din plastic, totul era din plastic, nu aveau cordaj asa cum sunt rachetele, aveau un fel de grilaj din plastic, care imita forma unor corzi. Acestea se comercializau la set de 2, fiind însoțite și de câte 1 sau 2 mingi (“fluturași” – așa le spuneam), de asemnea din plastic. 

Primind aceste rachete, am auzit pentru prima dată cuvântul Badminton”,  si am aflat de la mama mea că există acest sport numit Badminton, până atunci nu stiam ca exista un sport cu rachete sau palete (asa le spuneam atunci, orice rachetă pentru noi copiii era tot paletă) în afara de tenisl și ping-pong, și mai ales nu stiam ca se joacă cu un “fluturaș” și nu cu o minge, asa cum e in tenis si tenis de masă. Acum că aflasem despre acest joc, eram curios să aflu și cum se joacă, si asa am început să joc cu mama mea. La început  jucam așa lejer, că oricum eu nu prea nimeream fluturașul, scuze – “mingea” (conform mai marilor badmintonului românesc, este minge nu fluturaș, acesta din urmă fiind “cel de pe câmp”)

În timp, mama mea având răbdare să se joace cu mine, am învățat să lovesc acel fluturaș. Jucând foarte des a început să imi placa jocul, am aflat ca și la acest joc trebuie un fileu, nu stiam alte detalii,  stiam, credeam de fapt, că fileul este foarte sus, cel putin muuuult mai sus decât la tenis. Apoi am primit alte rachete, care semănau mai mult cu rachetele de badminton, erau din metal subțire si racordaj de nylon, foarte prost racordajul, de multe ori când loveai mingea (“fluturașul”) care avea cap din plastic, trecea printre corzile rachetei. Având acum rachete relativ mai bune si incepand sa imi placa jocul tot mai mult, deja voiam sa fie cat mai apropiat de realitate si i-am zis mamei mele sa jucam peste o sfoara, pe post de fileu, care o legam intre 2 copaci din gradina de langa casa, sau de multe ori jucam peste un gard, eu in curte si mama mea afara. Pe langa faptul ca aveam acum „fileu”, improvizam si un fel de teren, marcat cu pietre în patru colturi, pentru ca voiam neaparat de acum sa joc pe scor.

În jurul anilor 1992-1993 am început să atrag la mine, la terenul acela improvizat, alți copii (fete și băieți) din zonă, copii care, unii dintre ei aveau rachete, atât din acelea de plastic cât și mai moderne cum erau ale mele cele noi, dar nu se jucaseră prea mult cu ele, fie că nu aveau cu cine, fie că nu erau atrași de acest joc, deoarece multi nu știau că este vorba de un sport numit badminon (din păcate, în România, unii nu știu nici azi, că badmintonul chiar e un sport, un sport olimpic și nu un joc de picnik/parc), văzând doar niște „palete” și un fel de „minge”, deci nu erau atrași, preferau să joace fotbal, de exemplu. Venind acești copii la mine la teren, a început să le placă și lor și astfel a început o adevarată competiție. Împreună cu ei am mutat și terenul din curte, în stradă, unde puteam să trasăm pe pământ (nu aveam străzi asfaltate), cu ajutorul unui băț, marcajul terenului, legam o sfoară intre două garduri și astfel s-a creat un alt mic teren de badminton pentru copii. În timp, unii dintre copii au renunțat să mai vină să joace, am rămas foarte puțini care jucam, urmând apoi o perioadă în care chiar nu mai aveam cu cine să joc.


        Prima perioadă de badminton, ceva mai serios

Eu nu am renunțat la pasiunea pentru badminton, simțeam că e un joc care imi face mare plăcere, în plus, eu având mai tot timpul probleme cu greutatea, nu prea jucam alte jocuri sportive, cum ar fi fotbalul, unde trebuie să alergi mai mult pe spații mai mari, plus că de mic am avut un instinct de conservare de 150%, și chiar dacă îmi plăcea mult și fotbalul (eram microbist de mic), jucam rar de tot, mi se părea destul de periculos asa că eu simțeam că în badminton mă descurc mai bine, mai ales că începusem să deprind cât de cât o tehnică (nu corectă, dar bună pentru stradă!) și o inteligenta tactică în joc mult mai bună față de ceilalți copii.  Astfel, sprijinit și de părinti, care in anul 1994, când aveam vârsta de 12 ani (eram in clasa a VI-a) mi-au cumpărat primele rachete adevărate de badminton, din acelea chinezești sau vietnameze, care erau făcute din lemn de bambus, și aveau racordaj bun, ceva mai gros și rezistent (prin acestea nu mai trecea fluturașul). 

Tot atunci am primit și primii 3 fluturași din pene, mama spunându-mi că doamna de la librărie i-a recomandat, zicând că așa sunt cei de competiție și că “e din ăia cei mai buni – marca Yonex”. Așa și era, doar că, uneori acești fluturași erau de viteză redusă, deci cu greutatea minimă admisă, adică erau mult prea ușori  pentru outdoor-badminton sau street badminton, cum îi zic eu, că noi jucam afară, unde bătea vântul. Din acest motiv nu prea am agreeat ideea de a juca cu fluturași din pene, preferându-i tot pe cei din plastic, care  se găseau destul de usor si erau chiar foarte buni – pentru afară, față de cei de care vorbeam la început, eram mulțumit de ei. Acum, având aceste rachete mi s-a amplificat pasiunea și dorința de a juca badminton, povestind cu colegii din clasă, am reușit să le stârnesc curiozitatea pentru acest sport câtorva băieți din clasă. Împreuna cu acești colegi și buni prieteni (Doboș Mihai – Itză, Daniel Preda – Dani, Dura Dorin, Muntean Bogdan – “Danezu”) am amenajat din nou un teren de badminton, la mine pe strada din fața casei (strada Independenței), trasând marcajele cu bățul, și mai apoi am început să avem pretenții mai mari și să trasăm maracajul terenulului cu nisip. Dimensiunea terenului o făceam noi după cum credeam că ar trebui să fie, oricum făceam terenul destul de mare, comparabil cu un teren adevărat. În privința fileului, acesta era reprezentat tot de o simplă sfoară (îi ziceam cordelină),  legată între garduri, destul de sus, undeva la 1,8 m, așa credeam noi că trebuie, chiar eram convinși că la competiții e și mai sus.

De de multe ori, fileul fiind reprezentat doar de o sfoara, apăreau faze discutabile, cum ca a trecut fluturaul peste sau pe sub sfoara. Oricum, de obicei toți cei care jucam aveam fair-play si în faze discutabile decideam de comun acord sa repetăm faza. La început, eu eram mai bun și cam dominam „competițiile” pe care la făceam noi acolo, eu având un mare avantaj că jucam de ceva timp și aveam deja o viziune tehnică și tactică de joc formată. Apoi, cu timpul, 2-3 băieți mai sportivi de fel, au învățat și ei să joace și având un mare avantaj fizic față de mine (așa cum am spus eu fiind supraponderal, chiar obez) și ușor ușor am început să pierd tot mai multe meciuri contra lor. 

Toți jucau bine, dar cel putin unul dintre colegi devenise foarte bun (Dorin Dura), cu greu îl băteam 1-2 din 10 meciuri. În acest fel, a trebuit să fac ceva, nu imi plăcea deloc faptul că pierd și astfel mi-am dezvoltat mai mult “tehnica” de lovire a fluturașului (mai exact am inventat niște lovituri ciudate și imprevizibile, din poziții incomode), am exersat mult loviturile scurte, și totodată mi-am dezvoltat inteligența de joc și poziționarea în teren, pentru a putea să imi impun jocul, să il alerg cât mai mult pe adversar, si să evit să fiu pus eu in dificultate, având o mobilitate mult mai slabă decât ceilalți. Astfel in timp am devenit un jucător cum se zice “tehnic” (păstrând proporțiile), care iși invingea adversarii prin precizia loviturilor. Oricum, țin să precizez că nu jucam badminton după reguli, noi jucam un fel de tenis, în ceea ce privește regulamentul, și anume: serveam fieacare câte 5 serve, serva se făcea din afară terenului, și nu aveam o regulă în ceea ce privește locul unde trebuie sa ajungă serva, adică serveam unde voiam, când foarte scurt, când foarte lung, ori pe dreapta, ori pe stânga, încercând să câștigăm punctul din servă, sau sa il obligam pe adversar sa returneze favorabil pentru noi. Așa am început eu să joc din nou de la egal la egal cu ceilalți chiar să iau un ușor avantaj. 

Aflând de terenul de pe strada mea, au început sa mai vină si alti baieti mai mari, crescand numarul de jucatori, unii dintre ei talentati, astfel am ajuns sa am competitie foarte mare, lucru foarte benefic pentru mine, pentru ca in timp am evoluat tot mai mult. 

Toate astea se intamplau intre anii 1994-1995, apoi la fel ca si in perioada de inceput, jucatorii nu prea mai veneau, dovedindu-se ca nu erau cu adevarat pasionati de badminton, ci a fost doar ceva nou, distractiv pentru o vreme. Astfel, am ramas din nou doar cu vreo 2 baieti care mai jucau, printre care a venit si un alt coleg, car mai jucase pe strada lui, cu alt grup – Adrian Rabulea, coleg de clasă si apoi foarte bun prieten in scoala generala. De acum el era cel mai bun, rar îl băteam.

A fost de ajuns pentru mine ca sa nu imi pierd pasiunea pentru badminton, jucam foarte mult doar cu el, desi nu reuseam sa castig decat foarte rar, dar meciurile grele cu el m-au ajutat sa devin mai bun. Pot sa zic ca de pe la mijlocul anului 1995 si pana in 1997 jucam doar cu el, si mai era un coleg si prieten de al nostru, dar care era mai zurbagiu (Bolog Adrian – colegul meu de bancă), nu prea stia el sa joace.


       Începutul evoluției – bazele a ceea ce urma să devină BCL PRAFU’

Evoluția, atât a  mea ca jucător de badminton de stradă, cât și a întregului grup de jucători din colonia Brătianu din Lonea, care s-a închegat ulterior, a inceput in vara anului 1998 când eu terminam clasa X-a la liceu, având vârsta de 16 ani.

Plimbându-mă cu bicicleta, într-o zi de vară, prin colonia Brătianu, m-am întâlnit cu un băiat care era mai mic ca mine cu 2 ani (avea 14 ani atunci) pe nume  Necreală Răzvan, un băiat care locuia destul de aproape de mine (lângă parc), și care era foarte bun prieten cu un alt băiat care venea la bunici,  în vacanțe, de la Timișoara –  Liszkovits Gabriel (Gabi, sau “Gabi a lu’ Oniciu”, Oniciu era numele de familie al bunicilor lui). Acești doi băieți m-au strigat când treceam cu bicileta pe lânga casa lui Răzvan, să mă întrebe dacă am ceva casete de jocuri pentru “Terminator”, un fel de consolă de jocuri la modă în aceea vreme (un fel de playstation al anilor 90). Din discuțiile despre jocuri, am făcut și schimb de casete, si astfel m-am imprietenit cu Răzvan și Gabi, si am inceput să ne vizităm tot mai des, să ne jucăm pe acele jocuri. Fiind acum prieteni, l-am intrebat pe Răzvan dacă știe și dacă ii place să joace badminton. Acesta mi-a răspuns foarte entuziasmat că știe și îi place, și chiar are tot felul de rachete și fluturași, și m-a invitat sa mi le arate. Chiar avea multe, avea vreo 7 rachete din alea metalice cu racordaj mai slab și avea 2 rachete foarte bune, ca și ale mele, vietnameze, din lemn de bambus , cu racordaj bun, dar ceva mai moderne, cu tijă metalică. Și eu la rândul meu am fost foarte entuziasmat când am văzut că este pasionat de badminton și i-am propus să vină pe la mine să jucăm, dacă tot aveam deja tradiție în acest sens. În felul acesta am inceput să jucăm tot mai serios badminton, și in timp am am ajuns să îț invingem pe acel băiat Adi Răbulea, care la început ne tot bătea, si ne spunea în glumă ca el nu va mai juca cu „amatori” așa ca noi.

Necreala Răzvan, fiind si el un spirit foarte competitiv, un tip ambitios, căruia nu ii place să piardă, dar care este fair–play, s-a ambitionat și a progresat foarte mult. Am început să jucăm foarte mult între noi, eu cu Răzvan, să devenim tot mai buni, și in destul de scurt timp chiar am devenit. De acum „amatorul” era Adi Răbulea nu noi, care deja nu prea ne mai făcea față, mai ales că el a lăsat-o mai moale cu badmintonul în timp ce noi jucam ca maniacii. Îmi aduc aminte că jucam cu Răzvan și pe ploaie torențială, când nimeni nu mai era pe afară, toți fugeau în case, iar noi rămâneam în teren de parca viața noastră depindea de acel joc.

Razvan avea si el câtiva prieteni mai mici, în jurul vârstei de 11 ani, copii pe care eu nu prea ii băgam în seama la vremea aceea, Răzvan ii lua cu el când venea la badminton, ei fiind mai mult spectatori, apoi ii lăsam din când în când să joace și ei. Acești copii mă căutau acasă și când nu erau cu Răzvan, voiau și ei săracii să joace badminton cu mine, dar eu ii consideram prea mici, și încercam să scap de ei, să le zic că nu jucăm in ziua respectivă, că sunt ocupat, sau le dădeam lor sfoara și rachetele, bineînțeles nu rachetele bune, să joace. In cativa ani au devenit și ei jucători buni.

Au inceput din nou să vina tot mai multi jucători la terenul din fața casei mele, veneau și câțiva colegi de liceu, care jucau și ei destul de bine si mai veneau chiar și oameni maturi cu vârste cuprinse între 30-45 de ani, mai ales duminica, când erau liberi toți.

În vremea aceea, un jucător bun a fost si copilul care mi-a fost vecin de casă câțiva ani, a crescut cu mine – Radu Boantă (Răducu), de vârstă cu Bocan, cu care a și fost coleg de clasă. Radu Boantă un copil inteligent, voinic, și al naibii de bătăios, ambițios, chiar nu suporta să piardă, se enerva, mai arunca cu racheta de pământ :)) și a deprins bine jocul, de multe ori învingea mulți dintre adversarii adulți care mai veneau la noi. Și eu am început să am meciuri foarte disputate cu el, nu de puține ori am și pierdut. Apoi el s-a mutat la Pitești, venea doar în vacanțe, dar juca încă bine, avea încă pasiunea, era la fel de competitiv, fiind acum mai mare și fizic, atletic, era greu de bătut, a continuat sa vină până prin anul 2005. A făcut facultatea la București, unde a și rămas, și venind tot mai rar la Lonea, nu a mai continuat să joace badminton în anii în care urma să avem un teren chiar în grădină.

Acei doi copii pe nume Firus Alexandru și  Bocan Adrian, aveau să devină prietenii mei si chiar foarte buni jucători, integrându-se foarte bine in clubul nostru de amatori de badminton de stradă. Când ne strângeam foarte multi, jucam și meciuri de 3 cu 3 ca sa ne distram și să nu stăm mult pe bancă, dar mai rar ca de obicei făceam compeție serioasa cu tragere la sorți sau jucam pe principiul “câștigătorul la teren

In anul 1999 am fost nevoiti sa mutam terenul din fata casei mele, datorita unor conflicte cu vecinii, oameni rai, care nu puteau intelege bucuria cu care noi jucam badminton, si chiar daca nu faceam nimic rau, noi doar ne vedeam de joc, ii deranjam pe motiv ca se face mult praf si le intra in casă. Astfel, fiind un om caruia nu ii plac conflictele, am decis sa ne mutam terenul de joc pe strdada de langa gradina mea, tot pe langa casa, pe strada Barbu Stefanescu Delavrancea. Odata cu aceasta mutare, am facut si aici marcajul terenului cu nisip, sau cu var cateodata, si aici am avut si primul fileu mai apropiat de un fileu adevarat, nu prea estetic, dar util. Acest fileu l-a facut tatal meu, cand a vazut ca foarte des ne contrazicem ca a trecut fluturasul peste sau pe dedesubt, asa ca a confectionat un fileu cu ajutorul unei sfori pe care a insirat saci din aceia de plasa, in care se vindeau cartofi. Asa cum am spus, fileul nu era prea estetic, dar era util fata de o simpla sfoara. Si aici in noul teren, puneam fileul la fel de sus, la 1,80-2,0 m, convinsi ca asa e regulamentar si de asemnea serveam de departe din afara terenului. 

Tot in aceasta perioada, am decis impreuna cu Razvan ca fluturasii din plastic pe care ii aveam sunt 

mult prea usori, lucru relativ adevart, deaoarece jucam in condiitii de vant si cu fileul asa de sus, cu greu putem sa lovim fluturasul ca sa treaca peste fileu, plus ca facusem si terenul mai mare. Astfel ne-am gandit sa ingreunam cuumva fluturasii, si am gasit noi solutia sa umplem golul din capul fluturasului (in interior) cu plastilina, care uneori mai sarea cand loveam fluturasul. Apoi ne-am gandit ca totusi e inca prea usor si in platilina aceea mai infigeam si cate o pietricica. Am obtinut astfel niste adevarate „ghiulele”, deci prindeau o viteza de nedescris fluturasii aia, daca ne loveam cu ei ne invineteam instantaneu, norucul era ca aveam fileul sus si nu reuseam noi sa dam smash-uri. Eram de-a dreptul nebuni sa jucam cu astfel de fluturasi, dar acest lucru a fost si un mare avantaj deoarece jucand cu fluturasi cu asa viteza mare, ne-am dezvoltat foarte bine reflexele si pot sa zic ca si tehnica, precizia, finetea,  pentru ca trebuia lovit cu mare atentie, cu un bun control, avand mare viteza dadeam destul de usor in aut. (In imaginea alturata este prezentat un fluturas din plastic modern, foarte bun, marca Yonex)

Pe la sfarsitul anului 1999, Razvan a venit intr-o zi foare bucuros la mine, cu o carte in mana, sa imi spuna ca a gasit ceva foarte interesant. Era o carte intitulata „Badminton” de Zoltan Demeter Erdei, publicata in 1983, o carte cu regulamentul in badminton, dimensiunile terenului de badminton, inaltimea la care se pune fileul in jocul de badminton, tehnica de antrenament a jucatorilor de badminton, etc. Citind cartea am aflat si noi ca fileul se pune la inaltimea de aproximativ 1,55 m si nu la 2 m, am aflat ce greutate trebuie sa aiba fluturasii de badminton, ce denumiri au loviturile, cum ar fi de exemplu lovitura “SMASH“, “SCURTA” sau STOPUL la fileu si multe altele.

In primavara anului 2000 am inceput sa punem in aplicare ce am citit din carte. Daca manualul spunea ca fileul e la 1,55 m, am executat si noi aceasta schimbare. Dimensiunile terenului de badminton nu le-am schimbat, oricum erau comparabile cu dimensiunile unui teren oficial, si nu aveam spatiu sa le facem dupa carte. Acum dupa coborarea fileului am jucat cateva meciuri cu fluturasul asa greu, dar am constat ca nu se poate sa continuam asa, va dati seama ce smash-uri se puteau executa cu un fluturas foarte greu.

Astfel am renuntat la plastilina, si usor usor am inceput sa cautam tot mai des fluturasi din pene, care daca erau prea usori ii ingreunam putin, nu asa ca si pe cei cu plastelina, ii ingreunam infasurand pe capul fluturasului, pe exterior un rand de banda electroizolanta sau orice banda adeziva. 

Dezavantajul major al fluturasilor de badminton din pene, fata de cei din plastic este ca se deterioreaza foarte usor si trebuie inlocuiti, deoarece odata ce se rupea cate una doua pene, fluturasul nu mai avea o traiectorie corecta, nu se mai puteau controla loviturile.  Astfel de fluturasi din pene, deteriorati se pot observa in imaginile alaturate. Cu fluturasii din plastic, chiar daca se rup putin, se mai poate juca cu ei, in conditii destul de bune. De acum se poate spune ca am inceput sa jucam cat de cat un badminton mai apropiat de adevaratul sport Badminton.

Jucam badminton cu Razvan si ceilalti prieteni in fiacare zi pe timpul vacantelor, mai ales in vacanta de vara, si mai rar in timpul scolii, cand jucam mai mult in weekend, cand se mai strangeau si alti jucatori, asa cum am mai spus aveam adevarate competitii, cu trageri la sorti pentru stabilirea meciurilor. Era foarte frumos, erau duminici in care se adunau multi jucatori, chiar si oameni trecuti de 40-45 de ani.Ne-am imbunatatit mult tehnica de joc, pozitionarea in teren, etc.

Acum singurele probleme aparute, erau defectiunile racordajului rachetelor, care datorita 

 

acelor fluturasi grei cu care am jucat mult timp, incepea sa cedeze si sa se rupa cate o coarda, slabind intregul racordaj, ducand la imposibilitatea de a juca cu o astfel de racheta. 

Intotdeauna, ca orice roman adevarat, ne descurcam si rezolvam problemele improvizand. Pentru a rezolva problema racordajului rupt, am decis sa stricam rachetele cele mai putin bune, luandu-le corzile pe care apoi le intreteseam printre corzile care erau rupte de la rachetele bune, si astfel intaream destul de bine racordajul rachetelor de baza, si nemaijucand cu fluturasi grei, acestea nu se mai rupeau.

Tot in anul 2000 eu (Adochitei Adrian Daniel) am intrat la Facultatea de Automatica-Informatica Aplicata, din cadrul Universitatii din Petrosani. Ma gandeam ca si aici voi gasi pasionati ai jocului de badminton, dar am fost dezamagit sa vad ca cei mai multi dintre colegi nici macar nu stiau sigur daca badmintonul este un sport cu adevarat, cunoscand badmintonul ca fiind acel joc practicat mai mult de fete, la picnic. Asa ca, odata cu intrarea la facultate nu am reusit sa aduc noi jucatori la terenul din Lonea.

Acum au inceput sa joace foarte bine si acei copii Firus Alexandru si Bocan Adrian, despre care 

vorbeam mai devreme. Alex chiar devenise un jucator foarte bun. A fost o perioada cand am jucat foarte mult doar cu el, cand ceilalti erau plecati din oras sau aveau diverse treburi.

Alex a avut un an foarte bun in 2001, cand, si datorita faptului ca eu eram in recuperare dupa o  fractura de cot, in urma careia mi-am revenit destul de greu si jucam cu dureri, a reusit sa ma domine in majoritatea meciurilor din acel an.am mai devreme, devenind foarte competitivi si ei. Acestia erau intr-un fel mari rivali, aceau ei o permanenta competitie, erau foarte nostimi deoarece jucau de multe ori cate un turneu cel mai bun din 10 meciuri, turnee cu miza, miza care consta in diverse sucuri, saci de cartofi, apoi mai tarziu jucau pe bere si mici, si spun nostimi ca ei tot contabilizau cate sucuri au de primit fiecare unul de la celalalt, dar niciodata nu isi onorau datoria, asa ca toate acele mize ramaneau doar virtuale. 


    Moment cheie pentru BCLP – pariul meu, numit DIODIU

Un alt moment important in evolutia acestui grup de jucatori de badminton, a fost in vara anului 2001, odata cu aparitia unui alt tanar (14-15 ani) pe nume  Diodiu Raul (Dede), care era prieten cu Alex si Razvan, acestia avand in comun pasiunea jocurilor pe calculator, si cum in vremea anilor 2001 prea putini aveau un PC, Raul era unul dintre cei care avea, asa că Alex si Razvan mergeau si se jucau destul de des la el acasa, deci erau chiar buni prieteni. Intr-o zi, Raul a venit sa-i caute pe Alex si Razvan la mine acasa la terenul de badminton, unde bineinteles ne-a gasit jucand badminton. S-a uita la noi cum jucam, a pus tot felul de intrebari (în stilul său caracteristic), era clar ca pare interesat sa joace, Raul (Dede) fiind un copil sportiv, jucand la vremea aceea fotbal la juniorii Clubului Jiul Petrosani, si in general talentat la aproape orice sport, nu a durat mult pana sa inceapa sa joace si badminton. A inceput chiar din ziua aceea, a jucat cateva meciuri, nu era el prea stapan pe lovirea fluturasului, deoarece nu jucase badminton, si avea tendinta sa loveasca fluturasul ca pe mingea de tenis de camp, cu care era obisnuit, dar cu toate acestea avand o conditie fizica foarte buna, agilitate si mobilitate mare a inceput sa deprinda jocul. Si Raul este un tip care nu prea suporta sa piarda, indiferent ce joaca si cu cine joaca, asa ca pentru a se antrena cat mai bine la badminton, a inceput sa vina tot mai des la teren. De multe ori nu erau jucatori, si venea sa ma cheme din casa sa jucam. Eu ieseam intotdeauana sa joc cu el pentru ca imi facea mare placere sa joc badminton mai ales cu cei ca el, Dede alerga dupa orice minge, eu avand o tehnica mai buna il alergam din colt in colt si fugea, nu se lasa, incerca sa scoata tot, uneori chiar reusea sa ma surprinda cu cate o lovitura surprinzatoare. Evident ca inca nu reusea sa castige meciuri contra mea sau a lui Razvan, noi aveam prea mare experienta fata de el, dar asa cum l-am vazut foarte ambitios si dornic sa castige, din primele zile in care am jucat cu el am stiut, am crezut în el ca va deveni foarte bun, si in 2-3 ani chiar a devenit. In 2002 eu si Raul ne-am cumparat 2 rachete de badminton mai moderne, pe care le-am gasit la un magazin second hand, care vindea produse aduse din Austria. Erau primele rachete mai usoare, chiar mult mai usoare fata de cele din lemn. In anul 2003 Razvan a plecat la facultate in Bucuresti, si astfel pleca unul din oamenii de baza ai grupului si cel mai bun adversar al meu, desigur nu a disparut complet, el se intorcea in vacante. Ce meciuri de poveste jucam cu el, meciuri foarte echilibrate, foarte spectaculoase. Dar, asa cum am prevazut, nu am ramas fara jucatori de valoare, Alex si Bocan fiind deja jucatori buni, am continuat sa jucam, au mai fost si alti jucatori buni din zona, care pe parcurs s-au retras, in fieacare vacanta de vara venea.


   Anul 2004 – Reuniunea și marcaj permanent pentru terenul din stradă

In anul 2004, in vacanta de vara cand am reusit sa ne adunam din nou cu totii, am decis sa facem un fel de marcaj al terenului sa nu ne mai chnuim cu var sau nisip, pe care la spala usor ploaia. Atfel ne-am gandit sa sapam niste santuri inguste de aproximativ 8 cm si adanci de 10-12 cm, santuri in care am introdus apoi niste laturi din lemn, vopsite cu alb, si astfel am facut un marcaj definitv al terenului,si Gabi de la Tmisoara, un alt prieten si jucator foarte bun  si asa cum spuneam inainte, Diodiu Raul devine intre 2003-2004 un jucator foarte greu de batut, si-a dezvoltat tehnica de joc, si-a imbunatatit pozitionarea in teren, avea cam tot ce trebuie. Am ajuns sa am turnee cel mai bun din 10 cu el, si castigam extrem de greu, la 1 meci, in cel mai bun caz la 2 diferenta. De multe ori glumesc cu el si ii zic ca l-am invatat sa joace si acum el nu e recunoscator si ma bate fara drept de apel. Pana prin anul 2005, inclusiv am reusit sa castig meciuri impotriva lui, bineinteles si ceilalti jucatori reuseau sa il mai bata din cand in cand, dar era din ce in ce mai greu. Tin minte ca in anul 2005 intr-o zi ne-am adunat la joc eu, Raul, Alex si Adi Bocan. Desi aveam rachete destule, nu jucam la dublu asa ca am decis sa jucam castigatorul la teren. In 4-5 ore de joc am reusit sa il inving o singura data, in rest numai el a castigat, deci tot el statea la teren. Atfel Raul a devenit cel mai bun jucator din grupul nostru, foarte rar il mai bateam si noi.

In 2005 am terminat facultatea, am devenit inginer si apoi din 2006 m-am angajat la S.C. VISA S.A. Petrosani. Astfel, timpul liber pentru badminton s-a redus considerabil, dar nu am renuntat sa joc.

Apoi in vara anului 2006 am strans bani cu Razvan si a cumparat el din Bucuresti un set de badminton care continea 4 rachete cat de cat bune, un fileu cu stalpi si sfoara de ancorare si cativa fluturasi din plastic. Setul nu a fost scump, a costat cam 60 de lei, si a meritat, astfel am reusit si noi sa avem un fileu adevarat.

Tot atunci, am cumparat, impreuna cu Razvan si un set de rachete Wilson (racheta din dreapta, in imaginea alaturata), foarte bune, aproape la fel de bune ca si racheta pe care o aveam din setul cumparat impreuna cu Gabi, din Timisoara, nu era cine stie ce brand, dar jucam foarte bine cu acea racheta aceea, cred ca a fost cea mai buna racheta pe care am avut-o pana la achizitionarea celor Wilson. Rachete marca Wilson am cumparat 2 seturi, un set cu Razvan si un set cu Raul, si mai tarsiu in 2012 Yonex (care se vede in  imagine alaturata, racheta din stanga imaginii).

In perioada 2007-2009 au mai venit o serie de jucatori noi,unii destul de talentati, dezavantajul acum era ca nu prea jucam decat seara de pe la ora 18, cand ajungeam eu de la servici.

Fiind destul de multi jucatori, printre care si fete si chiar copii, jucam destul de mult meciuri de dublu, mai mult asa de distractie, dar mai faceam si turnee de simplu, care erau mai serios jucate, fiind o competitie destul de stransa. Imagini din meciurile noastre de pe strada se pot vedea in cele ce urmeaza. Sunt imagini din meciuri de dublu:

Chiar daca nu am precizat, nici aici pe strada asta, unde aveam terenul, nu au lipsit probleme cu vecinii si numai. Aveam un vecin care aproape tot timpul cand ne jucam badminton, lasa sa curga apa pe strada, apa care venea exact pe terenul nostru si se faceu balti, pe care, chiar daca ne murdaream cu noroi, le ignoram si ne vedeam de joc. Pe langa asta, dupa trecerea iernilor, pamantul se denivela, se creau multe gropi, in care era riscul sa ne accidentam. Noi am incercat de multe ori sa nivelam pamantul, sa nu mai avem gropi, dar aveam scandaluri uriase cu acelasi vecin care lasa apa sa curga, deoarece se opunea nivelarii strazii, pe motiv ca daca noi astupam gropile, apa de ploaie nu se va mai scurge pe strada (in zona neexistand rigole) si se va infiltra sub casa lui, un lucru foarte fals, pentru ca de la teren pana la casa lui erau cam 10 m distanta, deci tot din rautate si din lipsa de ocupatie se lega de noi. Pe langa aceste probleme, mai era un inconvenient, nu foarte deranjant, si anume faptul ca in momentul in care treceau masini pe strada trebuia sa ne oprim si sa ridicam putin fileul ca sa poata trece masinile, iar in cazul in care venea cate o masina mare trebuie chiar sa dezlegam fileul.

In urma celor descrise mai sus, la inceputul anului 2009 am convins-o pe bunica mea sa imi cedeze spatiul din gradina pe care o avem langa terenul de badminton din strada, si pe zona in care ea cultiva diverse legume (fasole, castraveti, cartofi, etc) sa nu mai cultive de acum incolo, pentru ca eu sa amenajez acolo un teren de badminton. Bunica mea nu s-a opus deloc ideii mele, mai ales ca pe suprafata aceea de pamant pe care o cultiva, in jur de 100 m2, nu prea mai rodea nimic, asa ca mi-am anuntat prietenii si le-am spus de ideea mea.


     2009 – Minunea s-a produs! Facem teren de badminton în grădină!

Toti prietenii pe care i-am sunat Razvan, Raul Diodiu, Alex Firus, Adi Bocan, precum si varul meu Madalin Alboiu mi-au spus ca e o idee buna si ca mi se alatura, atat financiar cat si prin munca la amenajarea noului teren. Raul si Alex erau la Timisoara, asa ca am inceput cu Razvan si Bocan masuratorile sa vedem cum se incadreaza terenul. In urma masuratorilor am decis ca nu vom face un teren dupa dimensiunile oficiale, deoarace geometria gradinii nu ne permitea, si nici nu voiam  sa defrisez copaci. Astfel am decis ca terenul va fi de 12,5 m lungime (fata de 13,4m) si 4,8 m latime (fata de 5,1 m). Am facut aceste masuratori si am asteptat sa vina primavara sa ne apucam de lucru. Nu prea eram hotarati ce suprafata de joc sa facem, de zgura sau de beton. Fiind o zona in care vara se creeaza foarte mult praf, problema pe care o aveam tot timpul cat am jucat in strada, se facea extrem de mult praf, de multe ori stropeam foarte bine strada inainte de a juca, am decis ca facem cu beton suprafata de joc, pentru ca pe beton nu se acumuleaza mult praf si e mai usor de stropit.

In data de 11 aprilie 2009, cand s-a imbunatatit vremea, ne-am apucat de lucru, am trasat terenul pe pamant si ne-am apucat sa sapam. Am hotarat ca sapam cam 15 cm in pamant, evacuam acel pamant, pentru a pregati apoi stratul suport prin umplere cu pietris tasat, peste care sa turnam beton. Am sapat eu cu Razvan si Bocan, jumatate de teren.

Apoi , pe 18 aprilie 2009,  cu ocazia vacantei de Pasti, au venit si Raul si Alex, si am sapat si evacuat tot pamantul, urmand ca dupa Pasti sa achizitionam piatra pentru stratul suport. 

Din motive de timp, nu am reusit sa facem imediat umplerea cu piatra, fapt care s-a petrecut doar pe data de 3 iunie, cand am comandat o masina (2 m3 ) de piatra.

Intre 3 si 5 iunie 2009 tot cu Razvan si Bocan si partial cu varul meu, am umplut si pregatit stratul suport cu piatra.

Acum au inceput problemele. Trebuia achizitionat betonul pentru stratul final, suprafata de joc si nu aveam inca banii stransi. Din păcate au apărut ceva probleme și nu toți au putut să contribuie și financiar,  Bocan Adi a spus de la inceput ca ne poate ajuta doar prin munca, lucru pe care l-a si facut, cu multa daruire, fiind un om serios. Astfel, neavand destui bani, am ajuns intr-o situatie dificila, si drept urmare nu am putut sa amenajam o suprafata de joc cum asa cum ne doream.

In data de 23 iunie 2009 am comandat si turnat betonul si deoarece betonul a fost insuficient si de o calitate slaba, in functie de banii pe care i-am avut, terenul nostru de badminton arata groaznic dupa turnarea betonului, nu se putea juca badminton pe un astfel de teren, decat daca tineai neaparat sa te accidentezi.

Era un teren denivelat, cu un beton din care pe alocuri ieseau pietre colturoase (cum se vede in imagine), nu aveai cum sa nu te impiedici pe un asa teren. Dezamagiti de acest lucru, am decis cu Razvan sa acoperim betonul cu o parte din pamantul pe care l-am evacuat. Apoi am tasat acel pamant peste beton si am reusit sa facem cat de cat un teren, asemanator cu un teren de zgura, relativ bun, chiar mai bun decat ce aveam in strada. Tot in vara anului 2009, la inceputul lunii iulie, dupa ce am terminat de tasat suprafata de joc, a venit in vacanta, de la Bucuresti, un alt prieten de-al meu, pe nume Demeter Dan (Danut, cum ii spuneam noi), care pe langa sprijinul pe care ni-l acorda  deseori prin achizitionarea fluturasilor din pene (precizez ca in zona nu se prea gaseau fluturasi din pene), acum ne-a adus si un fileu de badminton nou, asa ca am pregatit imediat si stalpii metalici pentru fileu si i-am infipt in pamant chiar langa teren, la mijlocul acestuia, de o parte si de alta a terenului.

Si Danut este un jucator de badminton foarte bun, este cel mai tanar dintre noi, dar de la o varsta foarte frageda a stat printre noi, el fiind varul lui Gabi, care venea la bunici  in vacantele de vara,si cand ne strangeam cu totii la badminton, Gabi il lua cu el.

Dintre toti copiii care se mai adunau pe langa noi, si pe care ii mai lasam sa joace din cand in cand, doar doi copii erau printre preferații mei, și deși toată lumea îi evita (nu voiau sa fie coechipieri cu ei), Popa Alexandru Bogdan (zis “Bătrânu”) și Danuț,  cu care  jucam de multe ori meciuri de dublu, in care echipele erau formate din cate un jucator dintre noi cei mai mari ca varsta si un copil. “Bătrânu” nu venea el foarte des, așa că foarte des îl alegeam pe Danut, imi placea foarte mult pentru ca, in ciuda faptului ca nu era prea talentat, era foarte ascultator si incerca sa puna in aplicare tot ce ii explicam eu (foarte “expert” eram si eu), si pot sa zic ca foarte rar am pierdut meciuri cand faceam echipa cu el. Crescand si perseverand a devenit si Danut un jucator bun, mai ales in meciurile de dublu, dar si la simplu, printre cei de varsta lui nu erau alții mai buni ca el.

Popa Alexandru BogdanȘi cu Popa Alexandru Bogdan “Bătrânu” am avut meciuri memorabile, în care, după cum jucam atunci pe regula câștigătorul rămâne la teren, au fost zile în care ore întregi câștigam noi, chiar glumeam odată, spunând că noi formăm un “Dream team”.

In septembrie 2009, deoarece pe perioada verii nu am avut un marcaj al terenului, trasandu-l cu var doar cand jucam, ne-am hotarat sa facem marcajul terenului, din laturi imbinate in colturi cu conectori metalici, asa cum am avut si pe terenul din strada.Razvan a adus de acasa de la el laturi din lemn si conectori metalici facuti de tatal sau si ne-am apucat de lucru, si impreuna cu Bocan, am facut si marcajul terenului, apoi am vopsit acest marcaj si stalpii fileului cu vopsea alba.

Si astfel la sfarsitul anului 2009 aveam un teren de badminton in propria mea gradina.

Dar, paradoxal, acum ca aveam terenul in gradina, fara probleme cu vecinii, fara gropi, fara masini, nu am mai jucat badminton decat foarte rar, chiar extrem de rar. Faptul ca nu am mai jucat se datoreaza in mare parte plecarii lui Razvan si Raul la Timisoara, gasindu-si job-uri acolo, Firus in Germania, Bocan a fost si el plecat o perioada, asa ca pot sa zic ca degeaba am facut teren ca nu mai jucam.

Totusi am multumirea ca avem terenul pregatit si oricand se iveste o ocazie putem juca badminton, fara probleme, mai ales ca anul acesta (2012) am primit de la prieteni, de ziua mea, o racheta de badminton marca Yonex B600, asa cum imi doream demult, aveam eu fixul asta ca trebuie sa am racheta Yonex, ca vazusem eu ca marii campioni ca Lin Dan sau Taufik Hidayat jucau cu rachete marca Yonex.


     2012 – Anul Botezului! De unde a venit ideea denumirii de BCL PRAFU’ ?

Istoria formarii acestui grup de jucatori este cea descrisa anterior, Asa cum spuneam, una din problemele noastre in jocul de badminton pe strada, era parful, cateodata nici nu mai puteai sa respiri, asa praf se facea. Cand am facut noi terenul nou, in gradina, voiam sa il facem cu beton, tocmai pentru a gestionam mai usor problema prafului, de pe beton curatandu-se usor. Dar, dupa cum au mers lucrurile, datorita diverselor probleme financiare si datorita unor oameni care nu s-au tinut de cuvant  si nu ne-au sprijinit, a rezultat pana la urma tot un teren de badminton cu foarte mult praf.

Astfel, anul acesta (2012) cand a fost Razvan pe acasa, in concediu, am jucat cateva meciuri de badminton, ne-am mai amintit de perioadele in care jucam foarte mult si foarte bine, si vazand ca s-au cam deteriorat marcajele, putrezind laturile pe alocuri, am decis sa le refacem, La fel ca si data trecuta, Razvan a fost cel care a avut material, a adus cateva laturi si conectori metalici si am inlocuit laturile rupte, refacand marcajul terenului, dupa care ne-am apucat sa vopsim acest marcaj, cu vopsea galbena de data aceasta, penru ca avea tatal lui vopsea galbena, si ne-am gandit sa nu mai cheltuim pentru a cumpara vopsea alba.

In timp ce vopseam noi marcajul, am inceput sa discutam ce ce fain ar fi fost sa avem si noi un club de badminton, sa fi jucat la un nivel mai bun, sau macar sa ne fi facut noi asa un club neoficial. Si vorbind lucrurile astea am zis: „Da’ ce ba acum nu putem face? Ce are? Nu e tarziu” si am inceput sa radem, sa ne gandim la tot felul de denumiri de genul „Bratianu Badminton Club” sau „Parangu Lonea” si intr-un final fiind oameni cu simtul umorului dezvoltat, Razvan stand foarte bine la acest capitol a propus sa denumi clubul „Badminton Club PRAFU’ ”, un fel de haz de necaz, tipic romanesc, plecand de la vesnica noastra problema : PRAFUL, si uite asa a aparut ideea de BCL PRAFU’.

Acum, in anul 2012, terenul de badminton al BCL PRAFU’, din colonia Bratianu, arata foarte bine, cu marcaje refacute si pe perioada cand jucam, trasam si marcajul interior al terenului, asa ca la terenurile oficiale:

Badminton – povestea unei mari pasiuni (Lonea-Petrila)

22 de gânduri despre „Badminton – povestea unei mari pasiuni (Lonea-Petrila)

  • 17 octombrie 2023 la 20:10
    Legătură permanentă

    Asta inseamna sa ai o pasiune! Bravo!
    Ar fi interesant sa continui povestea cu evenimentele care au avut loc dupa infiintarea clubului.

    Răspunde
    • 17 octombrie 2023 la 20:21
      Legătură permanentă

      Mulțumim, Adina! Da, e o idee faină cu continuarea poveștii, chiar a mai spus un prieten, destul de recent că ar fi fain să continui… Chiar ar fi de scris, multe de povestit, au trecut 10 ani de când jucăm la alt nivel, organizat, la concursuri… Am făcut de atunci și școala de antrenori, am fost antrenor voluntar in Shuttle Time aproximativ 2 ani, Pot să zic din nou că am adunat diverse grupuri de oameni, dintre care, vorba aia, puțini dar buni, au rămas în joc… Ar fi de povestit iar peripeții, piedici, altele decât strada, vecinii, apa, gropile, noroiul, praful…acum femei de servici care decideau că odată spălată sala nu mai avem că căuta noi la badminton (asta era neajunsul faptului că aveam acces gratuit intr-o sală de sport care cel mai des era nefolosită în afara orelor de sport), și multe alte dispute inutile tipic românești din cauza cărora mai bine stătea sala încuiată decât să jucăm câțiva nebuni badminton.

      Răspunde
  • 2 septembrie 2021 la 0:51
    Legătură permanentă

    Foarte frumoasa istoria si pasiunea enorma, pasiune la fel de intensa si acum si as putea spune si foarte molipsitoare :). Pacat ca rautatile inca nu s-au terminat si “locul de joaca” este un fel de fata morgana….dar vin ele si vremuri mai bune.
    Si povestea continua…..:)
    Felicitari Adi si tuturor celor prezenti in povestea voastra reala si frumoasa!
    Cu mare drag si admiratie,
    Laci

    Răspunde
    • 2 septembrie 2021 la 5:33
      Legătură permanentă

      Mulțumesc, Laci și mă bucur că și tu ești unul dintre cei molipsiți! :))

      Răspunde
  • 9 iulie 2015 la 15:43
    Legătură permanentă

    O ambitie si o pasiune impresionanta pentru acest sport. Totusi, nu ai avut niciodata ideea sau posibilitatea sa incerci sportul intr-un mod mai organizat ca sa nu zic de performanta ? Tin minte ca prin anii aceia, veneau prin scoli tot felul de antrenori la diferite sporturi ca sa recruteze copii. La noi au venit chiar si de badminton si asa am ajuns sa joc badminton de performanta pana la sfarsit de liceu. Prin scoala ta nu a trecut niciodata un astfel de antrenor ? Sau nu a existat la tine in oras un fel de “casa pionierului” unde sa practici organizat acest sport… cu antrenori, in sala de sport… etc ? Badmintonul este un joc de sala de fapt, din cauza vantului care ar putea face incontrolabila traiectoria mingii.

    Răspunde
    • 13 iulie 2015 la 22:48
      Legătură permanentă

      Da, mulțumesc pentru aprecieri. Referitor la performanță, nu cred că se putea vorbi de așa ceva în cazul meu, iar în ceea ce privește modul organizat, cât am fost elev/student nu am auzit niciodata vreun profesor care măcar să pomenească cuvântul badminton. Era intr-un oraș apropiat (Petroșani) un profesor de sport care se mai ocupa și de badminton, dar la acea școală nu aveau sală mare de sport (era doar o sală in care se făcea gimnastica) așa că aveau trasate in curte, câteva terenuri de badminton – deci tot afară cum aveam si noi, doar că la ei era si bitum, la noi era pământ.
      Acum, de vreo 2 ani mai exact, ca urmare a scrierii acestei povești, au mai fost impresionați și alți oameni din badminton, printre care domnul antrenor Gabi Turcu mi-a și lăsat un mesaj, apoi m-a căutat si pe facebook să imi spună că se organizează concursuri de badminton in diverse orașe ale țării, și chiar m-a invitat la acea dată la o editiei a cupei Iașului (unde din păcate nu am ajuns) apoi la scurt timp urma Cupa de toamnă la Deva – unde am și participat pentru prima dată. Ăsta a fost doar începutul, apoi i-am luat cu mine și pe cei trei prieteni Razvan, Raul Si Alex, si am participat la concursuri la Deva, Copșa Mică (unde au o comunitate de badminton foarte faină), TImișoara, Izvorani, etc. Sunt implicat si in programul ShuttleTime-badmintonul in scoli si asa am reusit sa fac un teren de badminton la o sala din Petrila, unde impreună cu un învățător, încercăm să promovăm acest minunat sport, și cu această ocazie mai jucăm și noi acolo. Dezamăgirea mare este că nici acum nu prea găsești profesori de sport interesați de badminton.

      Răspunde
  • 30 martie 2015 la 23:25
    Legătură permanentă

    Cuvintele sunt prea putine …recunosc ca pasiunea ta pt badminton m-a miscat si spre rusinea mea ma face sa ma simt ”mic” in comparatie cu tine pt ambitia si devotamentul tau pt sportul cu fluturas !Nu ma pricep la cuvinte dar pt tot ce ai facut tu si prientenii tai ma opresc doar la un singur cuvant :respect !p.s. ma bucur ca am luat legatura cu tine si sper sa ne vedem curand !

    Răspunde
    • 31 martie 2015 la 0:14
      Legătură permanentă

      Mulțumesc mult pentru aprecieri, Ionuț. Nu trebuie să te simți nici rușinat, nici mic, de fiecare dată când aflu de cineva ca tine, interesat de badminton am un mare sentiment de bucurie și mulțumire, deoarece acum câțiva ani (2013) eram cam resemnat că se va sfârși această pasiune, prietenii plecând din vale, când stimabilul domn antrenor Gabi Turcu m-a informat si invitat pentru prima data la o competitie de amatori la Iași, si de atunci am tot participat alături de prietenii mei – la Deva, Timișoara, Copșa Mică, Izvorani, și pe viitor vrem si la Cluj, Iași, Brașov, etc.
      Practicând acest sport am învățat în primul rând să respect, să fiu echilibrat în emoții, să privesc fiecare meci, chiar dacă e pierdut pe teren, ca pe o victorie, strângând cu respect mâna adversarului, de fiecare dată rămânând cu bucuria de a cunoaște încă un om și mai ales un om cu aceeași pasiune pentru acest minunat sport, putând dezvolta adevărate prietenii – Badmintonul este un sport care leagă oamenii “frumoși”. Și eu mă bucur că ne-am auzit și sper într-o bună colaborare pe termen lung, de acum încolo, dorința mea fiind să facem cât mai cunoscut/practicat badmintonul în Valea Jiului, poate vom reuși să dezvoltăm o frumoasă comunitate de badminton în vale, și mai ales organizarea unui concurs OPEN, așa cum sunt cele la care participăm în orașele enumerate. Ne auzim/vedem. Stimă!

      Răspunde
  • 23 octombrie 2014 la 9:08
    Legătură permanentă

    E prima oara cand parcurg articolul tau cap-coada, felicitari Adi atat pentru rezultatele pasiunilor tale cat si pentru modul in care ai expuns frumoasa istorioara. Imi aduc aminte cu drag acele fragmente din povestea ta la care am fost de fata, ma bucur ca in toti anii astia ai continuat sa construiesti un vis, sunt foarte sigur ca intr-o zi cineva te va aminti ca unul din importantii pionieri al acestui sport in Valea Jiului. La fel de importanti sunt oamenii pe care i-ai avut langa tine pe acest drum si energia cu care ati sustinut inpreuna acest frumos sport. Mi-e dor sa va vad si sa “ridicam prafu'” candva :), pana atunci mult succes si reusite in ceea ce ti-ai propus!!!

    Răspunde
    • 23 octombrie 2014 la 15:06
      Legătură permanentă

      Mulțumesc mult Ioji, în primul rand pentru răbdarea de a citi acest articol destul de lung, mă bucur si de faptul că și tu esti unul dintre cei care a participat activ la jocurile de badminton de pe terenul BCL PRAFU’ (pentru cunoscători “Dă niște spray :)))”) și multumesc pentru urările de bine, și încă ceva, nu e nicodată prea târziu să te imnplici și tu în badminton, daca dorești, fie că o faci la PRAFU’ sau la Timișoara unde ai mult mai multe oportunități.

      Răspunde
  • 7 septembrie 2013 la 17:26
    Legătură permanentă

    Prin bunavointa Primariei Iasi, va trimitem prezenta

    INVITATIE

    CUPA IASULUI la badminton–Editia a IV-a

    11-13 octombrie 2013

    Primaria Iasi are placerea de a va invita la Cupa Iasului la badminton, editia a – IV-a, organizata in perioada 11-13 octombrie 2013.
    Invitatia se adreseaza tuturor iubitorilor acestui sport minunat, amatori si veterani. Competitia va ofera sansa de a va masura puterile cu alti jucatori din țară și de peste hotare si de a castiga un loc pe podium.
    Locatie: Evenimentul va avea loc in Iasi, la Liceul Teoretic Miron Costin, str. Musatini, nr.12.

    Categorii de concurs:
    Amatori silver ( pentru practicantii de badminton de 1-3 luni)
    Simplu Baieti
    Simplu Fete
    Amatori gold (pentru practicantii de badminton de peste 3 luni, indiferent de varsta si care sa nu fi fost niciodata legitimati)
    – Simplu Baieti
    Simplu Fete
    Dublu Baieti
    Dublu Fete
    Dublu Mixt

    Veterani – peste 35 ani
    Simplu Baieti
    Simplu Fete
    Dublu Baieti
    Dublu Fete
    Dublu Mixt
    La categoria veterani, in probele de dublu, pot participa un veteran alaturi de un amator daca veteranul are peste 35 de ani !
    La celelalte probe de veterani pot participa si amatorii daca indeplinesc conditiile de varsta si de respiratie !
    Informatii generale :
    Un concurent poate participa la maxim 5 probe.
    Intarzierea neanuntata la teren mai mult de 10 minute atrage pierderea meciului.
    Concursul se va desfasura dupa regulamentul FRB și regulamentul de organizare a competițiilor de amatori și veterani, cu meciuri de 2 din 3seturi castigate.
    Mingea oficiala de concurs este Yonex Mavis 350 galben cu dunga albastra.
    Mingea de pana are prioritate și poate fi folosita numai daca unul dintre jucatori (echipe) o pune la dispoziție pentru toată durata meciului si nu va fi schimbata cu plastic pana la sfarsitul partidei.
    Componenta grupelor se stabileste prin tragere la sorti in mod automat printr-un soft de specialitate in data de 10.10.2013. Rezultatele se vor afisa in aceeasi zi.
    Grupele preliminare vor avea in componenta 3-4 jucatori (echipe), din care se va intra pe tabloul eliminatoriu pana in finala.
    Inscrieri: Va asteptam sa va inscrieti la competitie pana pe data de 09.10.2013. Inscrierile se fac prin e-mail la adresa gabiturcu2002@yahoo.com, sau prin telefon la nr. 0753635747. Atentie : inscrierile facute dupa aceasta data nu vor fi luate in considerare !!!
    Pentru a completa programul de tragere la sorti, va rugam ca cererea de inscriere sa cuprinda nume, prenume, data nasterii, numar de telefon, oras sau clubul de apartenenta, probele jucate si numele partenerului de dublu.
    Taxa de participare este de 20 RON pentru fiecare proba de concurs si se poate achita la sala, inainte de competitie. Renuntarea la o proba ulterior inscrierii nu duce la returnarea taxei de inscriere.
    Orarul competitiei: Competitia se va desfasura pe 11, 12 si 13 octombrie dupa orarul urmator:
    Vineri 11.10.2013- ora 17.00-21.00 meciuri in grupe preliminare la toate categoriile SB si SF
    Sambata 12.10.2013 – ora 09.00 DB, toate categoriile, grupe preliminare;
    – ora 11.00 DF, toate categoriile, grupe preliminare;
    -ora 12.00 DMX, toate categoriile, grupe preliminare;
    – ora 13.30, deschiderea oficiala a competitiei;
    – ora 14.00, SB si SF, toate categoriile, tablou eliminatoriu
    – ora 16.00, DB si DF, tablou eliminatoriu pana la semifinale;
    – ora 18.00, DMX, tablou eliminatoriu pana la semifinale ;

    – ora 21.00, cel mai nebun PARTY din toate timpurile !
    Duminica 13.10.2013- ora 09.30 meciurile semifinale DMX, SB, SF, DB, DF;
    – ora 11.00 meciurile finale ;DMX, SF, SB, DF, DB.
    – ora 13.00 festivitatea de premiere si inchidere.
    Programul poate avea mici modificari in functie de nr participantilor inscrisi.
    Premii : Castigatorii vor primi diplome, cupe si medalii!
    Locul I – Cupa si medalie
    Locul II – Medalie
    Locul III x 2 Medalii
    Pentru orice alte detalii, va stam la dispozitie la numarul de telefon indicat mai sus.
    Va recomandam sa va faceti rezervarile pentru cazare din timp deoarece, in acea perioada, au loc in Iasi sarbatorile orasului iar orasul va fi foarte aglomerat!
    Va asteptam cu nerabdare si va garantam o experienta de neuitat!

    Director de concurs
    Gabi Turcu

    Răspunde
  • 7 septembrie 2013 la 17:21
    Legătură permanentă

    Sunteți extraordinari am ramas fără cuvinte după ce am citit articolul tău, așa am început și eu în Iași prin anii 82, am avut mai mult noroc si am reușit să fac de performanta, acum sunt antrenor într – un club din Iași unde am strâns în jurul meu vreo 50 de amatori si veterani, după cum a spus și Paul organizăm si participăm la f multe concursuri in tara și peste hotare, am fi foarte bucuroși să vă alăturați și voi, mai multe detalii despre concursuri de badminton amatori găsiți pe pagina de facebook “amatori și veterani ” următorul concurs mare de amatori si veterani va fi la Iasi pe 11-13 octombrie 2013 Cupa Iasului la badminton ediția a patra, vă așteptăm cu plăcere și dorința de a va cunoaște

    Răspunde
    • 8 septembrie 2013 la 1:29
      Legătură permanentă

      Multumesc pentru aprecieri, si de asemenea va multumim foarte mult pentru invitatie, ne-ar face mare placere sa putem ajunge la acest concurs.

      Răspunde
  • 30 iulie 2013 la 22:56
    Legătură permanentă

    Adrian,

    Am citit povestea BCL PRAFU si am ramas impresionat si incintat de dorinta de progres a voastra.
    Dovedeste inca odata ca pasiunea te ajuta sa-ti depasesti limitele.

    Nu am practicat badmintonul decit ca amator insa fetele mele joaca in campionatul din UK (U17 si U13), o sa le dau sa citeasca acest blog pentru a le stimula.

    Felicitari si mult succes in continuare.

    Dragos

    Răspunde
    • 4 august 2013 la 1:31
      Legătură permanentă

      Va multumim pentru aprecieri si va uram multa bafta pentru fetele dumneavoastra.

      Răspunde
  • 21 iulie 2013 la 13:28
    Legătură permanentă

    Impresionant ce am citit aici! Sa stiti ca se joaca badminton la nivel de amatori in Deva, Timisoara, Copsa Mica, Iasi, Bacau, Onesti, Tg. Mures, Baia Mare, Cluj si Bucuresti! Avem turnee serioase si extrem de spectaculoase! Va asteptam la Copsa Mica la un “schimb de experienta”.

    Răspunde
  • 25 iunie 2013 la 17:02
    Legătură permanentă

    Adrian,

    Am citit cu mare drag povestea ta si epopeea BCL Prafului…-:)

    Este pur si simplu impresionanta pasiunea si determinarea ta de a crea toate conditiile pentru a crea acest “club”.
    Felicitari si poti sa fii mandru de ce ai reusit sa creezi impreuna cu prietenii tai, inciuda tuturor rautatilor si a prostiei vecinilor.
    Cata tenacitate, cata pasiune!!!
    Inca o data BRAVO!!

    Incearca sa perpetuezi si sa atragi mai multi jucatori. incearca sa initiezi pe cei mici. Fa un fel de “club de vacanta” unde copii sau adolescentii pot sa vina sa se initieze la sportul acesta minunat in timpul vacantei (gratis sau pentru o suma modesta!)

    Eu locuiesc in Belgia si aici e un joc extrem de popular.
    Eu am 48 ani si joc cu foarte mare placere de 2 ori pe saptamana. Incerc sa-mi perfectionez tehnica dar si forma fizica pe cat pot. In fine…cat se mai poate-:))

    As vrea sa pot juca si cand vin acasa, la Craiova dar nu exista nici o infrastructura…
    Datarita tie, am vazut ca se poate juca si altfel…

    In vara asta, imi voi aduce rachetele si fluturasii si voi incarca sa joc pe undeva.
    Nu cunosc pa nimeni nici la Craiova si nici in zona care sa joace. Nici nu stiu daca macar exista vre-un club oficial sau ne-oficial.
    Daca stii tu ceva…

    Felicitari, scuze pentru greseli, scriu de la servici si nu prea am timp si sa auzim numai de bine.

    Toate bune si mult noroc,
    Denisa

    Răspunde
    • 25 iunie 2013 la 23:33
      Legătură permanentă

      Buna ziua,

      Va multumesc foarte mult pentru felicitari si ma bucur enorm sa vad ca mai sunt persoane pasionate de acest minunat sport. E foarte bun sfatul cu initierea copiilor si extinderea clubului, poate pe viitor voi reusi impreuna cu prietenii mei sa realizam ceva frumos in acest sens, oricum visul nostru era sa ne construin chiar o mica sala.
      Din pacate nu stiu sa va spun daca exista in Craiova, sali unde sa jucati badminton, din cate stiu sunt sali de inchiriat prin Bucuresti si Timisoara, exista si un site saladebadminton.ro. Cineva din Timisoara imi spunea ca si preturile sunt mari, in jur de 100 de lei/ora.
      Inca odata va multumesc pentru aprecieri, si daca tot nu aveti unde juca badminton cand veniti in tara, va asteptam cu mare drag la noi, la BCL PRAFU’.

      Cu mult respect,
      ing. Adochitei Adrian

      Răspunde
  • 10 iunie 2013 la 9:45
    Legătură permanentă

    Bravo pentru ambitia voastra si pentru numele(hazliu) ales!DACA MA CHEMAI (PARCA LUCRAM LA VISA SI EU IN 2009,NU?)VENEAM EU SI ARANJAM BETONUL ALA…..! MDA,pai ce sa zic,bafta in continuare cu badmintonul,si noroc in tot ce faci! Cele bune ,Sorin/

    Răspunde
    • 16 iunie 2013 la 0:18
      Legătură permanentă

      In primul rand multumesc pentru aprecieri, si sunt convins ca ar fi iesit perfect betonul daca va ceream ajutorul, dar din pacate m-am bazat pe mesterii mei si una peste alta nu am avut nici material destul. Cine stie, poate pe viitor va voi solicita pentru amenajarea unui teren. Ma bucur foarte mult ca mi-ati vizitat situl, si va doresc multa sanatate si tot binele din lume.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verificare * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.