Istoria sportuluiÎn România sunt menţionate jocurile sportive încă din cele mai vechi timpuri. Începând cu secolele VII sunt cunoscute instituţiile, şi manifestările sportive de la Histria, Callatis si Tomis.
În sec. II e.n se construieşte marele Amfiteatru de la Sarmizegetusa romană (Ulpia Traiana), cu ziduri înalte de 3-4 m, lungi de 88 m şi late de 69 m, cu o capacitate de 12000 de spectatori.
În evul mediu, în jurul anului 1271, se menţionează un exerciţiu cavaleresc, denumit „Halcada”, cuprinzând întreceri de cai, lupte, aruncarea suliţei şi tragerea cu arcul, între tinerii de pe Motru şi Jiu.
Se spune că în în Ţara Românească, în sec. XIV, sub domnia lui Vlaicu Vodă, s-a jucat pentru prima dată un joc numit „Hoina” denumit apoi Oina. Oina este un joc practicat în aer liber, pe un teren dreptunghiular, între două echipe de câte 11 jucători.
Jocul de OINĂ este considerat un sport naţional, având în ţara noastră o vechime de cel puţin şase secole, conform menţiunilor din cronici şi hrisoave.
Unii cercetători consideră că oina are o semnificaţie legată de una din ocupaţiile de bază ale populaţiei daco-romane, si anume păstoritul, plecând chiar de la expresia „A oina oile “ care se referă la transhumanţă (coborârea oilor de la munte pe timpul iernii, la şes), precum şi  unele denumiri şi expresii folosite în joc sunt specifice păstorilor, cum ar fi: căpitanul echipei se numeşte şi baci (conducătir al ciobanilor), bastonul se mai numeşte bâtă, intrarea în teren se numea intrare la strungă, jucătorul prins la mijloc – jucător la strungă, jucătorii de la prindere – păscari (de la păscut) sau echipa la păscare.
În  „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie” (1518-1521), sunt prezentate o serie de sfaturi preţioase cu privire la jocurile şi exerciţiile fizice.
În anul 1543 se publică „Regulamentul şcolii din Braşov” condusă de Ioan Honterus, în care sporturile au un loc important (scrimă, popice, trânte, tir).
Există documente care arată că, de-a lungul sec. al XVII-lea si al XVIII-lea, diverse  evenimente importante de la curtile principiale din ţările româneşti au fost însoţite de demonstraţii acrobatice, precum elemente acrobatice, trageri de frânghii, sărituri peste animale aliniate (incluzând chiar şi salturi), toate acestea executate de către sportivi locali (pehlivani) sau renumiţi acrobaţi, aduţi din străinătate special în acest scop.
În jurul anilor 1771, tinerii muncitori de la atelierele de prelucrare a fierului din Reşiţa, practicau în timpul liber, exerciţii fizice ca: gimnastica, tirul, vânătoarea.
Secolul al XIX-lea este secolul în care începe cu adevărat dezvoltarea spectaculoasă a sporturilor, a instituţiilor şi a competiţiilor sportive, astfel:
–    În anul 1823 ia naştere jocul de rugby în versiunea sa oficială;
–    În anul 1863 are loc constituirea primei asociaţii de fotbal în Anglia;
–    În 1878 se iniţiază marele turneu de tenis de la Wimbledon.
Pe plan naţional, este menţionată prima atestare a „Asociaţiei de gimnastică” din Mediaş în anul 1882.
Începând cu anul 1840, Gheorghe Asachi, introduce gimnastica, scrima şi înotul printre materiile obligatorii la Academia Mihăileană din Iaşi.
În anul 1856 Elena Ghica escaladează vârful Monch (4107 m) din Elveţia, numărându-se astfel printre primele femei care au reusit o astfel de performanţă.
Unul dintre cele mai vechi sporturi din ţara noastră este şi CANOTAJUL, despre care există o lucrare scrisă de către doctorul M. Ştefan în anul 1762, intitulată „Diaetetica”.
În anul 1856 are loc în primul concurs de canotaj organizat în România, pe Dunăre.
În anul 1863 se înfiinţează la Timişoara, asociaţia de canotaj „Regata” .
În 1866 se organizează la Sulina un alt concurs de canotaj, iar în 1912 România participă pentru prima dată la un concurs internaţional de canotaj, organizat la Istambul.
In 1925 la Arad, se înfiintează Comisia de Sporturi Nautice din Romania iar în anul 1927, s-a afiliat la Federatia Internatională de Canotaj.
Prima participare românească la o competiţie oficială internatională are loc în anul 1932 la Campionatul European de la Belgrad.
Prima medalie de aur a fost cucerită de canotorii români în 1955 la Campionatul European de la Gand în proba masculină de 4. La canotaj feminin, prima medalie de aur pentru România a fost câştigată în 1962, la Campionatul European de la Grunau, in proba de 4+.
Prima medalie de aur a României la un Campionat Mondial de canotaj este obţinută în anul 1970 la St. Catharines, în proba de 2+1 masculin, iar la feminin prima medalie de aur la Campionatul Mondial este obţinută in 1974, la Lucerna, în proba de 2-.
Prima medalie de aur la canotaj la Jocurile Olimpice este cucerită la ediţia organizată la Moscova în anul 1980, în proba de lx de către Sanda Toma, iar la editia Los Angeles din 1984, echipajul masculin de 2a câţtigat prima medalie de aur la masculin.
În luna iunie a anului 1867 se înfiinţează la Bucureşti „Societatea Centrală Română de arme, gimnastică şi dare de semn”, primul organism central de conducere a sportului din ţara noastră.
    Radu Porumbaru, un student român, escaladează vârful Mont Blanc, apoi la scurt timp  parcurge pe jos distanţa Paris-Bucureşti.
Spre sfârşitul sec. XIX şi începutul sec XX iau nastere numeroase cercuri si asociatii sportive, sunt organizate concursuri hipice, de tir, patinaj, scrimă, gimnastică, ciclism, canotaj, atletism.
La iniţiativa lui Spiru Haret, în anul 1897 se desfăsoara primele campionate şcolare de oină, care vor avea apoi desfăsurare anuală.
În primii ani ai secolului al XX-lea s-au extins sporturi precum boxul, ciclismul și mai târziu jocurile de echipă.
În anul 1905 la noi în țară a început să se dezvolte în mod oficial BOXUL, odată cu organizarea primelor meciuri oficiale la Bucureşti.
Primul titlu European pentru România, a fost câştigat la box, de către sportivul Lucian Popescu, în anul 1930.
Prima mare performanţă a boxului românesc la Jocurile Olimpice a fost obţinută de Nicolae Linca învingându-l pe irlandezul Frederick Tiedt, şi obţinând astfel medalia olimpică de aur la categoria semimijlocie la olimpiada organizată la Melbourne în anul 1956. Nicolae Linca a disputat peste 300 de meciuri oficiale, din care a pierdut numai 25.
În anul 1906 s-a înfiinţat Federaţia Română de Gimnastică, al cărei prim conducător a fost P.V.Nasturel, care avea doi adjuncţi – ministrul la acea data al Educaţiei Spiru Haret si lt. colonel Theodor Petrescu. În anul 1907 s-a afiliat la Federaţia Internatională de Gimnastică.
Gimnastica românească a intrat în istoria gimnasticii mondiale prin performanţele obţinute de Nadia Comăneci, care la vârsta de 14 ani devenea prima gimnastă din lume care obţinea media 10, la Jocurile Olimpice de Vară din anul 1976, organizate la Montreal, câştigând totodată și trei medalii de aur (la individual compus, bârnă și paralele).
Primele cluburi de TENIS din România au fost înfiinţate la Bucureşti în jurul anului 1864 şi Galaţi 1898.
Primul campionat naţional de tenis s-a desfăşurat în anul 1911. În anul 1922 România participă pentru prima oară la Cupa Davis.
România a ajuns de trei ori in finala Cupei Davis, în editiile din 1969, 1971 si 1972 prin cei mai mari jucători români Ilie Năstase şi Ion Ţiriac.
Referitor la jocul de HANDBAL, la 3 ani după lansarea oficială a jocului, ce a avut loc la Berlin în anul 1919, în jurul anilor 1922 jocul de hanbal pătrunde şi la noi în ţară, pentru prima dată fiind promovat la Sibiu, de către profesorul de educație fizică Wilhelm Binder, forma sa iniţială jucându-se între 2 echipe a câte 11 jucători. Din anul 1926 apar mentiuni cu privire la hanbalul în 7, denumit “Hazena”, în Cehoslovacia şi Iugoslavia, acest hanbal redus fiind practicat la început numai de femei.
Federația Română de Handbal se constituie la 7 aprilie 1933, mai întâi ca filială a Federației de Baschet și Volei, apoi peste trei ani, devine independent, în anul 1936 luând fiinţă Federaţia Română de Handbal. Între anii 1947-1948 ia fiinţă campionatul national de handbal băieţi şi fete, iar în 1950 se organizează divizia pentru echipe masculine.
În 1928 se înfiinţează la Reghin prima echipă de handbal feminin.
În 1956 echipa natională de handbal feminin a României devine campioană mondială la hanbal în 11, iar în 1961 echipa masculină cucereste primul său titlu de campionană mondială. Începând cu anul 1963 nu se mai joacă hanbal în 11, fiind înlocuit definitive cu variant jocului în 7.
În ceea ce priveste FOTBALUL DIN ROMÂNIA, primul meci de fotbal s-a jucat la Timișoara în 1902 iar în 1910 a fost înființat primul club de rugby în București.
Prima asociație fotbalistică din România a fost fondată în octombrie 1909, sub numele de ASAR (Asociațiunea Societăților Atletice din România), din aceasta făcând parte cele trei cluburi de fotbal existente în acel moment: Colentina CA și Olimpia SC (ambele din București) și United AC din Ploiești.
La date de 16 februarie 1930 se înființează Federația Româna de Fotbal Asociație.
La nivelul Echipei Nationale de fotbal a României, cea mai mare performanţă a fost obţinută la Campionatul Mondial de Fotbal din 1994, organizat  în S.U.A, când România a ajuns până în faza sferturilor de finală, fiind eliminată dramatic, de către nationala Suediei, după executarea loviturilor de departajare.
La nivel de club, cea mai mare performanţă a fotbalului românesc a fost obţinută de echipa STEAUA BUCUREŞTI, care a căştigat Cupa Campionilor Europeni contra echipei FC Barcelona, în finala de la Sevilla din 7 mai 1986, fiind prima şi singura echipă din România care a câştigat acest trofeu. În 1989 tot Steaua ajunge în finala Cupei Campionilor Europeni, dar pierde în faţa fenomenalei echipe de pe atunci A.C. MILAN.
Tot în jurul anilor 1920, un alt sport de echipă cu mingea, si anume jocul de BASCHET, pătrunde la noi în ţară. Pănă prin 1923 baschetul se practica în special în liceel din Bucureşti. Începând cu anul 1928 se constituie diferite echipe masculine de baschet, la cluburi ca Sportul Studenţesc, Juventus,, T.C.R.
În 1931 ia fiinţă Federaţia Română de Baschet şi Volei, şi totodată este iniţiat şi primul campionat regional de baschet masculin. Acest sport s-a dezvoltat mai mult după anul 1944, când au început să se organizeze şi campionate scolare anuale, iar în 1946 România participă la primele Jocuri Balcanice. Ca si performanţe notabile pe plan internaţional, România s-a clasat de 3 ori pe locul IV la Campionatele Europene la baschet feminine (1964, 1966 şi 1968), iar la baschet masculin România s-a clasat de 2 ori pe locul V la Campionatele Europene (1957 şi 1967).
Prima participare a României la Jocurile Olimpice a fost în anul 1900 la Paris, la a II-a  ediţie a Jocurilor Olimpice de vară,  când a participat cu un singur sportiv. Această Olimpiadă din 1900 de la Paris a fost prima la care au concurat si persoane de sex feminin.
În anul 1924 a luat fiinţă Comitetul Olimpic și Sportiv Român (denumit inițial Comitetul Olimpic Român).
România a participat,  începând cu anul 1924 la toate ediţiile Jocurilor Olimpice, execpţie făcând trei ediţii şi anume: Jocurile olimpice de vară din 1932, organizate în S.U.A la Los Angeles, şi cele din 1948 de la Londra, precum  și  la Jocurile Olimpice de iarnă din 1960, a XVII-a ediție a Jocurilor Olimpice desfășurate în Italia,la Roma, în perioada 25 august – 11 septembrie.
Prima medalie olimpică a României, este o medalie de bronz şi a fost câștigată de către echipa de rugby, la Jocurile Olimpice de Vară de la Paris în anul 1924. 

Federaţia Romana de Badminton a fost fondata în data de 29 ianuarie  1990 

La badminton, Romania a fost reprezentata o singura data in competitia olimpica de badminton, la JO de la Barcelona, din 1992, de catre sportivul Florin Balaban.

Primul titlu European pentru România, a fost câştigat la box, de către sportivul Lucian Popescu, în anul 1930.
Primele titluri de campion mondial pentru România, au fost câștigate în anul 1934 și în anul 1936 la sanie.
Palmaresul olimpic al României este: 82 de medalii de aur  88 de medalii de argint şi 114 medalii de bronz.
 Despre dezvolatarea cu adevărat a sportului în România, se poate vorbi începând cu anul 1944, când au început să se construiască în majoritatea localităţilor ţării, stadioane, săli de sport, bazine şi patinoare.