În China se juca acum 2500 de ani cu un obiect umplut cu păr.
Legendele chinezeşti povestesc despre un joc asemănător fotbalului, numit: “tsu-chu”, cu milenii înainte de Hristos şi pentru jucarea lui se folosea o minge îndesată cu blănuri. Aceste legende descriu jocul astfel: echipele combatante au trebuit să arunce sau să şuteze mingea printre doi stâlpi între care era o pânză de mătase, cu o gaură cu diametrul de 30-40 cm. Era câştigătoare echipa care obţinea mai multe puncte introducând mingea de mai multe ori prin acea gaură.
În Grecia antică se folosea în joc o băşică umflată cu aer, denumită “Aporaxis” sau “Episkiros”. Acelaşi joc a fost practicat, sub diverse forme şi denumiri, de popoarele primitive din Mexic, Groenlanda, Alaska, de popoarele antice din Egipt, China, Japonia, Grecia, unde jocul era foarte apropiat ca imagine de fotbalul în epoca modernă şi contemporană. Au fost şi mai sunt multe controverse, care încă nu s-au lămurit, privind strămoşul jocului de fotbal.
După cucerirea Greciei, romanii au început să practice acest joc cu mingea, în special ca mijloc de pregătire al soldaţilor pentru luptă,numindu-l: “HARPASTUM” acest joc practicat de romani,este un joc cu  multe asemănări cu fotbalul de mai târziu. Conform unelor cronici se spune ca romanii au introdus si in Anglia jocul denumit “HARPASTUM” după cucerirea Britaniei.
În Anglia- practicarea joculul de fotbal este atestată în ultimele secole î.Hr., fiind cunoscut de celţi cu 300 de ani înainte ca armata lui lulius Cezar, care cucerise Britania (55- 54 î.Hr.) să părăsească insula.
Cronicarii au consemnat că în timpul stăpânirii romane, soldaţii britanici i-au învins la fotbal pe cei romani, sugerând astfel că nu romanii ar fi introdus jocul HARPASTUM pe meleagurile britanice.
Anglia poate fi considerată ţara de  origine a fotbalului de astăzi,  având  ca argumente, pe lângă vechimea practicării şi organizării iniţiale, şi terminologia fotbalului răspândită în lume de mult timp şi până în zilele noastre.
Istoria fotbaluluiFotbalul practicat initial în Anglia a fost atât de brutal încât după ce angrenau populaţia a două localităţi învecinate să lupte pentru a trimite mingea pe teritoriul adversarilor, indiferent cu ce mijloace, jocul se termina cu victime, pagube materiale serioase, în dauna unor oameni paşnici. Jocul de fotbal a fost interzis în repetate rânduri prin edictelemonarhilor englezi: Eduard al II- lea în 1314, Eduard al III- lea în 1349 şi 365, Richard al II- lea în 1389, Henric al IV- lea în 1401, James al III- leaîn 1457, regina Elisabeta în 1572 şi 1581, precum şi de exponenţii bisericiicare au atacat jocul considerându-l păcătos şi diabolic.Tot în această perioadă ne-a rămas denumirea de FOTBAL. Prinedictul dat în 1349 de către Eduard al III-lea, regele Angliei, pentruinterzicerea practicării jocului cu mingea, în detrimentul călăriei şi a trasuluicu arcul, denumeşte pentru prima data jocul: “FOOT-BALL”, ceea ceînseamnă: “foot”=picior; iar “ball”= minge.Cu toate interdicţiile luate, popularitatea jocului nu a scăzut, faptdemonstrat de evoluţiile următoare. Însuşi Oliver Cromwell, conducătorulrevoluţiei burgheze din secolul al XVII-lea a apreciat şi practicat cu pasiune jocul de fotbal. Practicat de-a lungul timpului, jocul de fotbal a dăinuit peste tot,reducându-şi practicile prea dure şi datorită fixării unor reguli pentru protejarea integrităţii corporale a jucătorilor.
    În Franţa, în sec. al XIV-lea se practică un joc asemănător, numit “La soule”, iar în Italia “Il giuoco del calcio” (joc cu piciorul)
    În anul 1602 în Anglia apar primele detalii despre acest joc, în cartea lui Carew, intitulată  “Surwey of Cornwall”. În perioada respectivă se practicau două feluri de jocuri cu mingea: “Hurling at gooles” (aruncare la porti) şi “Hurling over country” (Aruncare la distanţă).
    Începând cu sec. XVIII, în oraşul englez Rugby, elevii încep să practice, după reguli bine definite, jocul “Hurling at does” care este rugby-ul de astăzi, iar la şcolile din Chartenhanse şi Westminster, jucătorii erau obligaţi de alte reguli să conducă mingea cu piciorul, fapt ce a condus la o nouă denumire a jocului si anume “Dribling game”, considerat strămoşul fotbalului de astăzi.   
Asa cum aminteam mai sus, diverse documente istorice atestă că au fost şi perioade când jocul era interzis, sau admis cu restricţii, din cauza accidentelor sau a conflictelor sociale, declanşate uneori chiar din cauza durităţii combatanţilor.
Din documentele existente reiese că, fotbalul ar fi apărut după cum urmează: Elveţia în anul 1869;  în Germania – 1874; în Belgia – 1880; în Franţa – 1893; în  România -1899.
În anii 1850, s-au format multe cluburi, independente de școli sau universități, care jucau diferite forme de fotbal. Multe dintre acestea foloseau propriile lor reguli, cel mai bun exemplu fiind clubul Sheffield F.C. (format din foști elevi ai Scoala Harrow). Acesta a luat ființă în 1857, iar regulile create de ei au dus la formarea Federației de Fotbal Sheffield & Hallamshire, în 1867, iar jucătorii de rugby îşi înfiinţează şi ei primele cluburi în 1858, “Richmond Footbal Club”.
În 1862, John Charles Thring de la Școala Uppingham a creat un alt set de reguli des folosit.
Încercările făcute de a elabora un regulament comun pentru cele două jocuri nu au dus la nici un rezultat, ceea ce a dus la o ruptură astfel că pe 26 octombrie 1863, în Anglia ia fiinţă Asociaţia De Fotbal; primul său regulament, elaborat la 24 noiembrie 1863, este  acceptat la l decembrie 1863, între cele 13  articole ale regulamentului s-a prevăzut pentru prima dată, interdicţia folosirii mâinilor în joc de către jucătorii de câmp. Prin această prevedere se desparte fotbalul de rugby.
Acest prim regulament redactat pentru fotbal cu 13 articole aduce următoarele modificări şi precizări:
–     numărul de jucători la 11: 1 portar (care nu avea voie sa foloseasca mainile),
1 jucator plasat în faţa portarului pentru a-l ajuta la apărare, restul de jucători (9) erau asezaţi la centru pentru susţinerea atacului.
–    După marcarea golului se schimbau porţile (asemănătoare celor de rugby)
golul fiind valabil când mingea trecea pe deasupra barei transversale.
–    Numărul redus al apărătorilor: 2 contra, 9 atacanţi, se datora regulii deosebit
de severe a offsaid-ului care prevedea că  “orice coechiper aflat înaintea jucătorului cu mingea se consideră afară din joc”.
–    În 1866 s-a produs prima modificare importantă a regulamentului de joc
privitoare la offsaid care prevedea acum că, jucătorul poate fi considerat afară din joc dacă nu are în faţa lui 3 jucători adverşi, portarul şi doi apărători şi totodată s-a fixat înălţimea porţii la 5.50 m, iar golul era valabil când mingea intra în  poartă pe sub bară.
–    În 1871 portarul are voie să folosească mâinile în aparărea porţii,

– în 1873 s-a legiferat cornerul.
În anul 1875 s-au fixat dimensiunile actuale ale porţii 2,44 m – înălţime şi
7,32 m lungime şi s-a hotărât ca terenul să fie schimbat la pauză.
    Anul 1881 a adus pe teren arbitrul, acesta având rolul de a acorda un punct în defavoarea echipei al cărei jucator (altul decât portarul) oprea mingea cu mâna să intre în poartă .
– În 1853 se modifică aruncarea de la margine executându-se cu ambele braţe,
iar în 1886 ia fiinţă “International Board”,care se va ocupa de acum înainte cu modificarea regulilor de joc.
–  În 1891 se reglementează lovitura de pedeapsa (penalty) stabilindu-se executarea ei din orice punct al unui semicerc cu raza de 11 m.
–    Anul 1894 aduce în regulament clauza în care deciziile arbitrilor discutate în prealabil cu capitanii celor două echipe sa fie fară apel. În anul 1902 s-a stabilit suprafaţa porţii şi suprafaţa de pedeapsă hotărându-se executarea loviturii de la 11 m (penalty) de la un punct fix la 11 m de centrul porţii.
     În anul 1866, are loc în Anglia prima competiţie (Challenge) între oraşele englezeşti cu echipe formate din 11 jucători, pe un teren de dimensiunile 120×80 yarzi, cu durata de 90 de minute şi culori diferite ale echipamentelor celor două echipe. În 1878, are loc primul joc în nocturnă, la Sheffield. În 1895, se oficializează profesionismul în fotbal; în 1901, are loc un joc pe Crystal Palace, la care asistă 110.000 de spectatori. După Anglia,  încep să apară noi federaţii, în Scoţia şi Irlanda de Nord, în 1873, în Olanda şi Danemarca în 1889; în : Argentina – 1893, Italia – 1898, Germania – 1901, Brazilia şi Portugalia – 1912, iar în România în 1930, la 16 februarie, afiliată a FEFA din 1931. În anul 1899, ia fiinţă FIFA (Federaţia Internaţională de Fotbal Asociaţie), organism internaţional care, în prezent, are peste 150 de secţii naţionale afiliate.
În anul 1904 a fost creată “FEDERAŢIA INTERNAŢIONALĂ DE FOTBAL – ASOCIAŢIE” (F.I.F.A), care aduce o serie de modificări în regulile de desfăşurare a acestui joc, reprezentanţii săi au hotărând să adopte regulile create de IFAB (International Football Association Board).
Popularitatea crescândă a jocului a condus la unirea reprezentanţilor celor două federaţii (FIFA si IFAB). Astăzi, conducerea acestora este formată din 4 reprezentanţi FIFA şi câte 1 reprezentant al fiecărei federaţii britanice.
    Anii 1924 şi 1925, aduc modificări importante şi definitive privind regula de “offside” (doi apărători  de poartă şi un atacant – un portar şi un apărător).
    În 1930 F.I.F.A. a iniţiat organizarea campionatului mondial de fotbal, prima ediţie desfăşurându-se în Uruguay.